
Articole
Raportarea socială: între transparenţă şi birocraţie etică

Pentru un capitalism moral: reconciliind interesul privat şi binele public

Dialogul cu partenerii sociali, o nouă obligaţie pentru companii?
Niciodată companiile nu s-au aflat mai aprig în vizorul mass-media şi al organizaţiilor non-profit. Politicienii acordă şi ei o atenţie tot mai mare modului în care corporaţiile îşi recompensează managerii, îşi restructurează personalul în perioadele de criză şi interacţionează cu partenerii.
Dialogul dintre companii şi partenerii lor - Chestionar internaţional
Un dialog eficient cu grupurile cointeresate poate fi privit ca un compromis între infinitele aşteptări ale acestor grupuri şi resursele limitate ale companiei. Între acestea nu va exista niciodată un consens deplin. Dată fiind diversitatea intereselor pe care le reprezintă, grupurile sociale doresc să obţină cât mai mult de la companii. Companiile, la rândul lor, sunt nevoite să balanseze în permanenţă costurile şi beneficiile generate de satisfacerea aşteptărilor acestor grupuri.
De la profit la aşteptările comunităţii

Cum probăm performanţele sociale şi de mediu

Într-un climat dominat de neîncredere faţă de ceilalţi, companiilor le este greu să îşi probeze performanţele sociale şi de mediu. Dacă pentru o firmă a fi responsabilă este un scop în sine, atunci pentru ea nu va fi important să şi demonstreze faptul că este responsabilă. În majoritatea cazurilor, însă, companiile văd în a fi responsabile social doar un mijloc pentru atingerea altor scopuri. Firmele sunt responsabile social tocmai pentru a fi recunoscute că "fac ceea ce trebuie". Responsabilitatea socială este considerată drept o strategie de prevenire a riscurilor şi de creare de avantaje competitive. Pentru aceste companii este foarte important să demonstreze că sunt responsabile social.
GRI: transparenţă şi standardizare în raportarea socială

Mărci, dialog, reputaţie

Fundaţii corporatiste: cum îşi construiesc companiile mediul social
David Logan, “Corporate Citizenship in the Global Age”, 1998
De ce ar investi o companie în educaţie?

Vecinătate

Mai multe articole..
- Dezvoltarea durabilă, factor de responsabilitate şi transparenţă
- Transparenţa companiilor ca formă de relaţionare socială
- Transparenţa şi avatarurile ei: Despre nevăzutele chipuri ale transparenţei în afaceri
- Compania dezgolită: De la transparenţă la birocraţie etică în programele de responsabilitate socială corporatistă
- Misionarism corporatist şi responsabilitate socială: Bill Gates despre dimensiunea etică a Vista
- Programele de responsabilitate socială nu sunt o prioritate a mediului românesc de afaceri
- Însemnări din România: Responsabilitate socială corporatistă în Europa Central-Estică
- Între a nu face rău şi a face bine: Repere morale în programele de responsabilitate socială corporatistă
- Brandurile se redefinesc şi se distrug "pe stradă": Despre responsabilitate socială în mediul românesc de afaceri
JPAGE_CURRENT_OF_TOTAL