Emil Olteanu
În cei peste 16 ani de activitate profesională de management de proiecte şi management organizaţional Emil Olteanu a acumulat o vastă experientă în domenii variate din sectorul non-profit sau social business.
Are studii umaniste absolvite la Sibiu şi Strasbourg, Franţa şi a reuşit să dezvolte apoi proiecte importante în domeniul social, educaţional dar şi editorial. Cu o afinitate deosebită pentru tot ceea ce înseamnă media şi brand, a impus de fiecare dată standarde de calitate noi şi foarte înalte în organizaţiile pe care le-a coordonat, considerând întotdeauna că partenerii de business te iau în serios abia atunci când tu însăţi te iei în serios. Din 2008 este director executiv al Habitat for Humanity România şi a reuşit - printr-o echipă fantastică - să crească semnificativ vizibilitatea organizaţiei la nivel naţional şi să atragă în mai puţin de 5 ani peste 7 milioane de Euro din surse private, de cele mai multe ori prin programele CSR ale companiilor partener. În 2010 echipa coordonată de Emil a fost recompensată cu "Silver Award for Excellency" la Romanian PR Awards în urma primei campanii masive de strângere de fonduri la nivel naţional a Habitat, fiind una din puţinele organizaţii non-profit care a reuşit această performanţă fără să beneficieze de suport din partea unei agenţii de advertising sau PR specializate. Consideră că pentru a fi de impact şi folosite competent, cel puţin în domeniul social, investiţiile în CSR ale companiilor mai mari sau mai mici ar trebui să se întâmple exclusiv prin parteneriate cu organizaţii non-profit, şi din ce în ce mai puţin prin acţiuni directe.