CSR Romania

22 septembrie 2017

Ultima ora:
Esti in sectiunea: News Comunicate de presa “I’Velo” se va extinde la nivel national

“I’Velo” se va extinde la nivel national

Email Imprimare PDF

Programul de bike-sharing gratuit “I’Velo”, initiat de Asociatia Green Revolution si Raiffeisen Bank se va extinde la nivel national. Acest lucru se intampla la numai o luna de cand “I’Velo” a fost lansat in Bucuresti, pe data de 9 mai.
Pentru inceput, “I’Velo” se va extinde in Constanta, urmand ca proiectul sa ajunga pe viitor si in Targu Mures, Cluj si Iasi. “I’Velo” va ajunge la un numar de 1.100 de biciclete, in Constanta, Iasi si Cluj el urmand sa fie prezent cu cate 150 de biciclete, iar la Targu Mures cu 100.

In Bucuresti, in clipa de fata proiectul beneficiaza de 400 de biciclete, la cele trei centre din Parcul Herastrau (Charles de Gaulle si Roata Mare) si Parcul Tineretului (intrarea de la Liceul Sincai) care vor fi suplimentate cu inca 150 prin deschiderea unui nou centru de inchiriere, in Parcul Izvor.

I’velo este cel mai mare proiect de bike-sharing gratuit din tara.

Bicicletele pot fi inchiriate zilnic, de la 11.00 la 19.00 in timpul saptamanii si de la 10.00 la 20.00 in weekend, doar pe baza unui buletin/carte de identitate, carnet de conducere sau pasaport. Bicicletele pot fi folosite pentru o perioada limitata de 2 ore, astfel incat sa putem oferi cat mai multor persoane o plimbare pe doua roti.

Ministrul Mediului si Padurilor, László Borbély, a anuntat ca sustine extinderea programului de bike-sharing gratuit “I’Velo” la nivel national: “Proiectul I'Velo al Asociatiei Green Revolution si Raiffeisen Bank a avut rezultate foarte bune. Ministerul Mediului si Padurilor sustine extinderea proiectului de bike-sharing gratuit  la nivel national. Este important ca numarul oamenilor care circula cu mijloace de transport alternative sa creasca”, a spus László Borbély.
De asemenea, ministrul Mediului si Padurilor a promis ca va aloca din Fondul de Mediu suma necesare construirii unei ample infrastructuri de piste de biciclete.

Prezenta la Bucuresti pentru a participa la conferinta “Romania, intre Copenhaga si Cancun”, Connie Hedegaard, comisarul european pentru schimbari climatice s-a aratat si ea incantata de initiativa: “Vreau sa felicit Ministerul Mediului si Asociatia Green Revolution pentru acest proiect. In orasul meu natal, Copenhaga, o treime din populatie merge cu bicicleta. Am amenajat piste pentru ca deplasarea sa se faca in siguranta si este permisa bicicleta in mijloacele de transport in comun. Astfel, ei au o mobilitate mult mai mare. Incurajam statele membre UE sa promoveze bicicleta”, a spus ea, dupa plimbarea realizata cu bicicletele Asociatiei Green Revolution.

Steven van Groningen, presedintele Raiffeisen Bank, a declarat ca este onorat sa sprijine proiectul “I’Velo”: “Este o onoare sa sprijinim aceasta miscare. Vom deschide anul acesta centre I'Velo in Iasi, Cluj, Targul Mures si Constanta si vom ajunge la peste 1.000 de biciclete. Nu vad de ce Bucurestiul nu ar putea sa fie comparat cu Copenhaga”, a spus Steven van Groningen.

“I’Velo este proiectul de baza pentru ideile dezvoltate de Asociatia Green Revolution in ceea ce priveste alternativa la modalitatile de transport actual, dar si pentru o viata cat mai sanatoasa, in care sa facem de cat mai multa miscare. Bicicleta nu mai este de mult un obiect pe care il coboram din pod doar in anumite ocazii. Ea devine pe zi ce trece alternativa de transport pe care o cautam de multa vreme. In ceea ce priveste strict I’Velo, trebuie sa subliniez si ca, intr-un an de criza, am reusit sa oferim 50 de locuri de munca prin intermediul programului, ceea ce este cel putin la fel de important”, a declarat Raluca Fiser, presedintele Asociatiei Green Revolution.

Asociatia Green Revolution s-a infiintat in anul 2009, promovand ecologia urbana si punand in practica masurile ce stau la baza construirii unui oras verde. Asociatia Green Revolution a realizat, alaturi de Primaria Capitalei, programul “Capitala Creste Verde” si a initiat doua proiecte de lege, Legea picnicului si Legea colectarii selective in institutiile publice. De asemenea, Asociatia Green Revolution a organizat mai multe seminarii si conferinte, putand fi amintite “Romania in drum spre Copenhaga” sau “Romania si schimbarile climatice”, realizate cu parteneriatul Reprezentantei Comisiei Europene in Romania. Nu in ultimul rand, Asociatia Green Revolution a demarat primul proiect de bike-sharing gratuit din Romania, “
Banner