“Pământul oferă suficiente resurse pentru a satisface nevoile oricărui om, dar nu şi lăcomia fiecăruia”
Mahatma Gandhi
Poate că nu toată lumea este conştientă de faptul că în ultima vreme în Nigeria apa potabilă şi peştele comestibil sunt din ce în ce mai greu de găsit din cauza faptului că în această ţară s-au produs deversări de petrol atât în zona de coastă, cât şi la sol, similare celor comise recent de BP în Golful Mexic. De data aceasta însă, responsabilă pentru acest „dezastru silenţios” este o altă companie multinaţională, şi anume Exxon Mobil, ce are de altfel aceeaşi proveninenţă, americană, la fel ca preşedintele care încearcă să lupte împotriva „tsunami-ului petrolier” ce afectează coastele statelor Florida şi Louisiana.
În ultimele trei săptămâni, compania americană a fost sancţionată de Guvernul Nigerian pentru cei aproximativ 300 (trei sute) de barili de petrol deversaţi în mod accidental în mai 2010.
Acest „cartonaş galben” arătat către compania Exxon Mobil este de fapt un semnal al unei puternice îngrijorări cauzate de faptul că în ultimii patru ani compania a comis un număr de circa 2.400 de deversări de petrol în această regiune. Fiecare dintre aceste scurgeri, petrecute în zona apelor foarte adânci sau în zona costieră în jurul deltei fluviului Niger, are consecinţe asupra nutriţiei şi economiei locale, de vreme ce este din ce în ce mai greu să prinzi un peşte care nu miroase a petrol în zona respectivă. Nigeria se confuntă nu doar cu aceste probleme, ci şi cu una dintre cele mai mari rate ale mortalităţii infantile din lume. Atunci când „corporaţiile sustenabile” ajung să le distrugă teritoriile, această tristă statistică are mari şanse să crească din cauza „practicilor environmental friendly”. Prima dintre remarcile mele este de fapt o observaţie plină de dispreţ la adresa presei internaţionale care ignoră (cu doar câteva excepţii) acest aspect, probabil pentru că niciun alt preşedinte la fel de faimos ca Obama nu este interesat de problemă şi nu străbate preocupat respectivele zone de coastă sub ochii marilor reţele de televiziune sau pur şi simplu pentru că acest subiect nu este la fel de apetisant ca cel care afectează Golful din faţa opulentului Miami.
Navigând pagina de web pe care Exxon Mobil o dedică domeniului CSR (cu toate că această secţiune se numeşte Comunitate şi societata), am gasit tematici ca matematica şi ştiinţa, malaria, oportunităţile economice pentru femei, investiţii în comunitate, drepturile omului, protecţia muncii şi locul de muncă, transparenţa, donaţiile la nivel mondial, Raportul Corporate de Implicare Socială.
Mă voi axa pe câteva aspecte care mă pot conduce direct la problemele recente (ce, bineînţeles, nu au fost menţionate pe frumoasele şi “curatele” lor pagini de internet): protecţia muncii şi locul de muncă reprezintă un subiect care mi-a atras atenţia încă de la început. În legătură cu acesta, ei declară: „Ne străduim să construim un loc de muncă fără incidente şi o cultură care să respecte un obiectiv foarte clar şi simplu pe care îl avem: <<Nimeni nu este afectat.>>". Dând apoi click mai departe şi căutând disperat şi ceva dincolo de cuvinte, am găsit: “ExxonMobil s-a angajat să îşi deruleze activităţile într-o manieră care să protejeze şi să promoveze siguranţa şi sănătatea angajaţilor noştri, a tuturor celor implicaţi în operaţiunile noastre şi a comunităţilor în care ne desfăşurăm activitatea”. Şi, chiar mai mult de atât, „ExxonMobil s-a dedicat diminuarii riscurilor cu impact negativ şi a efectelor asociate producţiei, folosirii şi amplasării produselor noastre.”
Ei bine, după părerea mea, este evident faptul că „stau mai bine cu vorba, decât cu fapta” sau efectiv nu pun în practică ce propăvăduiesc.
În mod evident şi din nefericire, Exxon Mobil nu este singura companie care adoptă această atitudine înşelătoare sub denumirea de „CSR” sau „sustenabilitate” ce tinde efectiv să inducă în eroare stakeholderii şi investitorii ce aleg această companie ori alta pentru „bunele ei practici”.
Corporaţiile au descoperit practicile de greenwashing de ceva timp deja, definiţia acestui concept este după cum urmează (conform Wikipedia): „… practica unor companii care în mod necinstit îşi poziţionează produsele şi serviciile ca fiind ecologice, prezentând reducerile de costuri drept economii de resurse. Este vorba de o utilizare evident înşelătoare a PR-ului "verde" sau a marketing-ului "verde". Termenul de greenwashing a fost folosit de asemenea pentru a descrie organizaţiile care încearcă să demonstreze că adoptă practici benefice pentru mediu.”
Până aici! După cum am spus deja în unul din articolele mele precedente, odată ce companiile, presate de opinia publică şi de „investigaţii de presă serioase” sau chiar de analişti ai sustenabilităţii, sunt obligate să îşi admită greşelile şi să adopte principiul „poluatorului care plăteşte” (asa cum am menţionat în articolul meu în care am dezbătut cazul BP, acest principiu nu e o soluţie).
În schimb, acum este timpul să se demareze o politică de greedwashing la nivelul acestor companii multinaţionale care sunt orientate doar pe profit, fie el obţinut prin „practici periculoase sau armate.”
Ceea ce mă inspiră să insist pe termenul greedwashing este cartea „Greed, the passion of having” (“Avarizia, la passione dell’avere” sau „Lăcomia, pasiunea de a avea”) scrisă de unul dintre cei mai renumiţi şi remarcabili profesori din Italia şi din lume în acest domeniu, economistul Stefano Zamagni, Universitatea din Bologna, şi John Hopkins Universitatea din Bologna, care a teoritizat şi publicat lucrări şi pe tema Economiei Civile (Civil Economics).
Zamagni, după ce a conturat pentru cititorii săi o perspectivă foarte profundă şi plăcută asupra istoricului lăcomiei ca şi păcat de moarte din punct de vedere economic, pretinde că „în ultimul sfert de secol, aceasta a devenit şi mai virulentă decât înainte, şi a crescut spectaculos”.
Cred că aceasta este cheia către interpretarea stării curente a „falsei politici de CSR”, astfel tratată şi în precedentul meu articol.
În loc de a practica exerciţii de marketing ale corporaţiilor greenwashing, începând cu propriile Consilii de Administraţie şi terminând cu responsabilii de CSR (de prea multe ori complet neimplicaţi în problemă, dar cu mare frică de şef), ar fi mai recomandat să se pună în aplicare o actiune de greedwashing, însă nu cu scopul de a maximiza profitul ca perspectivă singulară, ci pentru a crea valoare prin intermediul unor practici cu adevărat durabile, garantând astfel performanţe excelente pentru companii pe termen lung.
Pierluigi Orati este absolvent al unui curs de Master în Ştiinţe Sociale şi este doctor în economie, cu o solidă experienţă în aceste domenii. Timp de mulţi ani s-a ocupat de relaţiile cu analiştii din domeniului sustenabilităţii şi investitorii, răspunzându-le la întrebări şi oferindu-le informaţiile necesare despre practicile CSR la nivelul Enel.
Crearea unei secţiuni pe pagina de CSR a Enel pentru a implica stakeholderii direct prin intermediul unei scalări multidimensionale (cântarul sustenabilităţii) au fost sarcinile specifice ale lui Pierluigi, iar numeroasele reacţii ale acestor stakeholderi dovedesc succesul iniţiativei.
Pierluigi a fost membru a Grupului de Lucru al GRI (Global Reporting Initiative) implicat în revizuirea şi discutarea, la nivel global, împreună cu concurenţii Enel şi ONG-urile, a cooperării cu aceştia în elaborarea noilor linii directoare în domeniul CSR şi detectarea principalilor indicatori ai performanţei pentru companiile din domeniul energetic (EUSS).
Pierluigi este şi jurnalist independent, membru al Consiliului de Conducere al Comitetului Ştiinţific al „La Finanza”, revistă bilunară de economie, finanţe şi geopolitică.
El este în prezent, în puţinul timp liber pe care îl are la dispoziţie, consultant independent în domeniul sustenabilităţii şi are o activitate zilnică, intensă şi interesată, în cadrul Unităţii de Gestionare a Riscurilor de Ţară a Enel, unde gestionează relaţiile cu Agenţiile de Creditare la Export (ACE) la nivel global.
@ LinkedIn: http://it.linkedin.com/in/pierluigi1973
@ Twitter: mindipendent
Traducere realizată de Casa de Traduceri. Adaptarea: Iulia Popescu