
Dezvoltarea unei afaceri într-o manieră durabilă înseamnă o legătură permanentă cu consumatorii, parteneriat cu toţi furnizorii şi clienţii, câştig pentru investitori, toate acestea protejând mediul înconjurator şi îmbogăţind viaţa comunităţilor în care afacerea se dezvoltă.
Prin procesul de management al riscului companile pot identifica direcţiile strategice în care au obligaţia să se implice, cum ar fi, de pildă: reducerea emisiilor de CO2, scăderea consumului de energie, minimizarea consumului/poluării apelor, reducerea impactului ambalajelor, parteneriatul cu furnizorii pentru scăderea impactului de mediu de la procurarea materiei prime până la comportamentul post-vânzare, dezvoltarea potenţialului angajaţilor, responsabilitate faţă de consumatori prin produse de calitate şi transparenţă şi, nu în ultimul rând, dezvoltarea comunităţii locale.
Pe lângă standardele specifice care se adresează acestor direcţii (managementul calităţii-ISO 9001, cel de mediu- ISO 140001, sănătate şi securitate în muncă OHSAS 18001 etc), un rol foarte important revine codului de conduită în afaceri, care sprijină şi relaţionează organic cu standardele adoptate şi sprijină sistemul de guvernare corporatistă.
Codul de conduită schiţează cadrul în care afacerea se desfăşoară dupa norme etice, în acord cu legile în vigoare şi urmărind îndeaproape standardele pe care compania s-a angajat să le respecte.
Acest document este destinat tuturor angajaţilor şi clarifică o sumă de aspecte cum ar fi înregistrarea corectă şi la timp a operaţiunilor financiare pentru o raportare conformă cu realitatea, comunicarea cu autorităţile, tratamentul corect al angajatilor şi al partnerilor de afaceri, grija faţă de bunurile companiei, evitarea conflictului de interese, măsuri anticorupţie (interzicerea mitei, a traficului de influenţă, a tratamentului preferential).
Riscurile corelate cu corupţia pot face obiectul unui audit periodic, organizat cu atât mai des cu cât în ţara în care compania operează există riscuri legate de corupţie mai mari.
Încălcarea codului de conduită duce la sancţiuni disciplinare, care se pot solda cu încetarea contractului de muncă, în raport cu gravitatea prejudiciului material sau de imagine adus companiei.
De aceea, pentru că aceste aspecte trebuie cunoscute foarte bine, există programe speciale care includ toţi angajatii, iar acestia trec un test de «certificare» pe aceste probleme.
Mai mult decât atat, toţi şefii de funcţiuni au obiective clare legate de unul sau altul din aspectele de reponsabilitate socială enumerate la început, în funcţie de departamentul în care activează, acestea condiţionându-le evoluţia în carieră. Codul de conduită poate fi completat de un cod de etică şi de un cod destinat furnizorilor care asigură compania că furnizorul respectiv respectă aceleaşi norme de protecţie a mediului, dezvoltarea angajaţilor, nediscriminare etc.
Este vorba deci despre două procese care merg în paralel: un sistem de management bine articulat şi implicarea angajaţilor în mod direct.
Este normal ca o companie care afirmă că are un comportament responsabil să o dovedească prin raportul de activitate. Standardul de raportare Global Reporting Initiative (GRI) este un sistem bazat pe indici, deci foarte simplu de verificat, care dă posibilitatea companiei să-şi evidenţieze, de la an la an, progresele. Lansat în 2002, se pare ca este favoritul marilor « jucători » ai responsabilităţii sociale la nivel global.
Iată însă că un studiu realizat în 2010 de Paul Hohne (membru al boardului Ethical Corporation) şi Eva Riera (consultant CSR, Bruxelles) arată că multe companii care fac în raportul lor referire la principiile Global Compact nu le pot susţine cu indici GRI, întâlnindu-se des fraze precum «ne conducem după principiile GRI» nesusţinute de alte detalii sau de indici de performanţă.
Studiul a fost realizat pe un grup tinta alcatuit din companiile membre ale Dow Jones Sustainability Index –Super Sector leaders, primele 100 de companii FTSE4Good Global si Global 100 Most Sustainable Corporations.
Autorii subliniază că din cele 6000 de companii care au aderat la iniţiativă, doar 1900 au depus rapoarte GRI în 2010, ceea ce poate duce pe vitor la scăderea atât a credibilităţii companiilor cât şi a iniţiativei Global Compact, pe termen lung.
Este important de înţeles că responsabilitatea socială, ca parte a dezvoltării durabile, uzează de instrumente la fel de concrete ca alte discipline, iar companiile trebuie să şi-o asume strategic şi transparent.
În definitiv, responsabilitatea socială reprezintă integrarea obiectivelor de business şi mediu în strategia de afaceri în mod voluntar. A afirma că faci un lucru voluntar şi a nu-l putea dovedi poate duce la un derizoriu beneficiu de imagine pe termen scurt, dar la compromiterea pe termen lung atât a companiei cât şi a noţiunii de responsabilitate socială.
Laura Sgârcitu, Specialist Relaţii Publice-Programe Comunitare Coca-Cola HBC România, este absolventă a Facultăţii de Chimie Industrială Gh. Asachi din Iaşi şi a Academiei Internaţionale pentru Studiul Religiilor, Bucureşti. Lucrează pentru Coca-Cola HBC România din 2003, ocupându-se succesiv de comunicare internă, relaţii cu mass-media, relaţii cu autorităţi, iar din 2007 de programe destinate comunităţii.